Se presupune ca asezarea Codlea a fost fondata de colonisti germani in perioada in care Ordinul Teutonilor mai activa in Tara Barsei. Localitatea a fost conceputa, ca toate comunele din Tara Barsei, ca sat cu o singura strada, al carui centru era reprezentat de o piata cu o biserica. Intr-un document, emis la 19 noiembrie 1377 in Altsohl, localitatea este mentionata pentru prima data ca Cidinis. Regele Ludovic I emite prin acest document dispozitii pentru districtul Brasovului, privind uniunea orasului Brasov cu, comunele sasesti din imprejurimi, achitarea impozitelor catre rege, raporturile cu functionarii numiti de rege. In acest context, Zeiden (Codlea) este mentionata pe al cincelea loc intre comunele Tarii Barsei. Zeidner Turmknopfschrift, realizata in 1794 de Georg Draudt, numeste ca prima data, legata de acest loc, anul 1335, cand tatarii au distrus Codlea. Pe hotarul Codlei exista nume de campuri ca Toindorf sau Arlsdorf, probabil nume ale unor sate, distruse de mongoli la sfarsitul secolului 13 sau inceputul secolului 14, ale caror pamanturi au revenit in cele din urma Codlei.
Codlea reprezenta in Evul Mediu unul din cele 5 scaune de judecata din Tara Barsei, de care tinea si Vulcan si poate localitatile mentionate anterior si disparute.
Intr-un document al regelui Sigismund din 26 iunie 1387 este mentionat un Nicolaus de Zerden. Regele Sigismund s-a aflat in martie 1395 in Codlea, emitand de aici mai multe documente; intre altele a poruncit la 10 martie 1395 comunelor din Tara Barsei sa ajute la ridicarea zidurilor Brasovului. In documentele de la inceputul secolului 15, Codlea nu mai este numita villa -sat, cioppidum -targ.
Intre Brasov si Codlea a existat la inceput o concurenta pe baza economica pentru detinerea pozitiei dominante in Tara Barsei, care s-a sfarsit in favoarea Brasovului. Codlea ramane pana in secolul 20 alaturi de Feldioara , Rasnov si Prejmer targ cu drept propriu de judecata. In documentele istorice localitatea apare sub denumirea de KĂśniglich Freier Markt Zeiden.
Primii clerici, atestati in Codlea, Jacobus si Johannes Glytsch, isi desfasoara aici activitatea pe la 1400. Un spital pentru boli contagioase este mentionat in 1413. Turcii pustiesc Codlea in 1421, 1432 si 1530. Conform cronistului Joseph DĂźck, codlenii incep construirea cetatii lor dupa invazia turcilor din 1432.
In timpul pastoririi preotului Lucas Weygander(1530-1554) se introduce in Codlea serviciul religios evanghelic; intreaga comunitate trece de la catolicism la evanghelism.
In 1599 Mihai Viteazul pustieste Codlea, la 20 septembrie 1600 o fac moldovenii. Biserica-cetate este cucerita prin viclenie si temporar o singura data. Intre 23-25 martie 1612 principele transilvan, Gabriel Bathori asediaza cetatea, aparata de codleni si 35 brasoveni. Abia dupa obtinerea promisiunii, ca aparatorii vor fi crutati, cetatea este predata principelui. Bathori nu si-a respectat insa cuvantul dat, a ocupat cetatea si a poruncit tragerea in teapa a brasovenilor la Ghimbav. Dupa imbatarea si macelarirea garnizoanei, codlenii isi recupereaza dupa cateva zile cetatea si se alatura luptei Brasovului impotriva principelui.
joi, 3 februarie 2011
miercuri, 2 februarie 2011
marți, 1 februarie 2011
Dacii
Dacii, strămoşii latinilor, au fost cel mai mare popor din lume
…iar cei care nu cred Marele Adevăr sunt fie închişi la minte, fie vânduţi intereselor străine. Pornind din leagănul lor carpato-danubian, dacii, împreună cu strămoşii lor, proto-dacii au cucerit Europa, Asia (din Irak până în Japonia), America (şi de sud şi de nord) şi probabil că ar mai fi continuat să cucerească alte continente dacă nu ar fi inventat navele spaţiale cu care au plecat să colonizeze galaxia. Dar nu-i nimic, noi vom redeveni centrul universului când în câteva zeci de ani se vor întoarce spunând în vechea şi frumoasa lor limbă “mânz, barză, viezure, mazăre…”.
Dacomania nu este ceva nou: ea a existat încă din secolul XIX, cel mai de seamă reprezentant fiind Bogdan Petriceicu Hasdeu, a fost urmat de Densuşanu, dar popularitatea dacismului a crescut atunci când Ceauşescu a impus-o ca doctrină naţională oficială, cu ajutorul unor prieteni foşti legionari de prin străinătate, precum Drăgan.
E nevoie doar de puţină imaginaţie!
Problema principală cu aceste afirmaţii ale daciştilor este faptul că sunt pseudo-ştiinţifice. Există puţine informaţii despre daci şi e uşor să tragi concluzii exagerate sau chiar fanteziste, îţi trebuie doar puţină imaginaţie.
De exemplu, Napoleon Săvescu ne spune că limba dacă ar fi fost aceeaşi cu limba latină, ignorând toate cunoştinţele noastre despre acea limbă. Nu sunt multe lucruri ştiute, dar există poate mai mult de două sute de cuvinte şi nume dacice păstrate din antichitate: numele de locuri dacice, nume de persoane, nume de plante dacice şi cele câteva cuvinte care au rămas scrise. Au fost ele stâlcite de scribii greci şi latini, dar nici unul din acestea nu poate fi explicat prin latină. Dacă s-ar fi întâmplat ca limba dacică să fie aceeaşi cu latina, oare nu ar fi scris despre asta grecii sau romanii?
Dacă avem imaginaţie, de ce n-am spune că dacii au fost nemţi? Dimitrie Cantemir, acum câteva sute de ani credea că dacii ar fi fost unul şi acelaşi popor cu saşii din Transilvania: într-adevăr, “daci” seamănă cu “deutsch”. Jordanes îi confunda pe geţi cu goţi şi făcea o istorie comună a geţilor şi goţilor. şi ipoteza asta are cam tot atâta valoare cât cea cu limba latină, cuvintele dacice pe care le ştim nu se pot explica nici cu o limbă, nici cu altă.
Strămoşii noştri trebuie să fie fost măreţi. De ce? Pentru că sunt ai noştri!
Multe din cuvintele despre care se crede că au fost moştenite din limba dacă sunt asemănătoare cu unele din albaneză. Ar putea ca dacii noştri să fie cumva un fel de albanezi? Blasfemie! Strămoşii noştri erau grozavi, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, iar descendenţii lor au fondat Imperiul Roman.
De fapt, din felul cum arată acele cuvinte albaneze, se pare că pe vremea romanilor, strămoşii albanezilor şi strămoşii românilor deja vorbeau două dialecte distincte. De fapt, este chiar foarte probabil ca să nu fi existat o “limbă dacă”, ci să fi fost doar un ansamblu de dialecte, posibil destul de diferite între ele, dar înrudite.
Săvescu ne spune că cei care nu-i cred balivernele îşi dispreţuiesc trecutul şi strămoşii. Nu-i aşa. Ce dovadă mai mare de respect este decât cunoaşterea şi acceptarea strămoşilor aşa cum au fost ei? Ce rost are să credem într-o lume fantastică a dacilor care au inventat totul, de la apa caldă la pâinea feliată?
…iar cei care nu cred Marele Adevăr sunt fie închişi la minte, fie vânduţi intereselor străine. Pornind din leagănul lor carpato-danubian, dacii, împreună cu strămoşii lor, proto-dacii au cucerit Europa, Asia (din Irak până în Japonia), America (şi de sud şi de nord) şi probabil că ar mai fi continuat să cucerească alte continente dacă nu ar fi inventat navele spaţiale cu care au plecat să colonizeze galaxia. Dar nu-i nimic, noi vom redeveni centrul universului când în câteva zeci de ani se vor întoarce spunând în vechea şi frumoasa lor limbă “mânz, barză, viezure, mazăre…”.
Dacomania nu este ceva nou: ea a existat încă din secolul XIX, cel mai de seamă reprezentant fiind Bogdan Petriceicu Hasdeu, a fost urmat de Densuşanu, dar popularitatea dacismului a crescut atunci când Ceauşescu a impus-o ca doctrină naţională oficială, cu ajutorul unor prieteni foşti legionari de prin străinătate, precum Drăgan.
E nevoie doar de puţină imaginaţie!
Problema principală cu aceste afirmaţii ale daciştilor este faptul că sunt pseudo-ştiinţifice. Există puţine informaţii despre daci şi e uşor să tragi concluzii exagerate sau chiar fanteziste, îţi trebuie doar puţină imaginaţie.
De exemplu, Napoleon Săvescu ne spune că limba dacă ar fi fost aceeaşi cu limba latină, ignorând toate cunoştinţele noastre despre acea limbă. Nu sunt multe lucruri ştiute, dar există poate mai mult de două sute de cuvinte şi nume dacice păstrate din antichitate: numele de locuri dacice, nume de persoane, nume de plante dacice şi cele câteva cuvinte care au rămas scrise. Au fost ele stâlcite de scribii greci şi latini, dar nici unul din acestea nu poate fi explicat prin latină. Dacă s-ar fi întâmplat ca limba dacică să fie aceeaşi cu latina, oare nu ar fi scris despre asta grecii sau romanii?
Dacă avem imaginaţie, de ce n-am spune că dacii au fost nemţi? Dimitrie Cantemir, acum câteva sute de ani credea că dacii ar fi fost unul şi acelaşi popor cu saşii din Transilvania: într-adevăr, “daci” seamănă cu “deutsch”. Jordanes îi confunda pe geţi cu goţi şi făcea o istorie comună a geţilor şi goţilor. şi ipoteza asta are cam tot atâta valoare cât cea cu limba latină, cuvintele dacice pe care le ştim nu se pot explica nici cu o limbă, nici cu altă.
Strămoşii noştri trebuie să fie fost măreţi. De ce? Pentru că sunt ai noştri!
Multe din cuvintele despre care se crede că au fost moştenite din limba dacă sunt asemănătoare cu unele din albaneză. Ar putea ca dacii noştri să fie cumva un fel de albanezi? Blasfemie! Strămoşii noştri erau grozavi, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, iar descendenţii lor au fondat Imperiul Roman.
De fapt, din felul cum arată acele cuvinte albaneze, se pare că pe vremea romanilor, strămoşii albanezilor şi strămoşii românilor deja vorbeau două dialecte distincte. De fapt, este chiar foarte probabil ca să nu fi existat o “limbă dacă”, ci să fi fost doar un ansamblu de dialecte, posibil destul de diferite între ele, dar înrudite.
Săvescu ne spune că cei care nu-i cred balivernele îşi dispreţuiesc trecutul şi strămoşii. Nu-i aşa. Ce dovadă mai mare de respect este decât cunoaşterea şi acceptarea strămoşilor aşa cum au fost ei? Ce rost are să credem într-o lume fantastică a dacilor care au inventat totul, de la apa caldă la pâinea feliată?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)